
O poveste personală despre cum operația de fibrom uterin mi-a adus reconectarea cu propria feminitate: cum să-ți susții corpul și emoțiile prin practici somatice pentru recuperare.
Recuperare după operație de fibrom.
O combinație de cuvinte care sună mai mult a protocol medical decât a experiență transformatoare trăită cu tot corpul, mintea și sufletul, dar în cazul de față le-am primit la pachet. Am tot vrut să scriu despre asta, să îți povestesc una dintre acele experiențe care au plantat semințele pentru Feminine Ananda, înainte să știu că va deveni ceva atât de viu. Am conștientizat că, odată cu vindecarea fizică, ies la iveală și straturi emoționale și identitare profunde – aspecte ale feminității mele ținute amorțite, care aveau nevoie să fie văzute, simțite și reintegrate.
Cum a început totul: un fibrom și o mulțime de speranțe
Am purtat un fibrom în uterul meu prețios ani la rând, cu speranța naiv-încăpățânată că „poate se dizolvă cu tincturi”. N-a făcut-o. A crescut frumos, viguros, hotărât să-și faca aparitia ca într-o scenă din Alien.
A fost scos în octombrie 2020, printr-o operație clasică, cu o tăietură vizibilă și un timp de vindecare indelungat. A fost dureros, dar și un moment de cotitură care m-a adus mai aproape de corpul meu și de feminitatea mea.
Despre sprijinul care chiar contează în vindecarea de după o intervenție chirurgicală
Postoperator, am avut ajutorul iubitor al familiei, sprijinul celor de la locul de munca – un "lux" pe care, din păcate, multe femei nu îl au. Așa că scriu asta mai ales pentru tine, care poate citești din în pat, în pijamale, cu corpul obosit și cu mintea plină de întrebări.
Dacă ești în proces de recuperare emoțională după operația de înlăturare fibrom, știu că poate părea copleșitor. E ca și cum ai trece printr-o resetare. Mintea zburdă și vrea ca trupul să facă cât mai multe. Corpul simte ce mintea nu are timp să îneleagă – toate emoțiile neprocesate, amestecate între tristețe și speranță. E ca o stare de limbo – suspendată între cine ai fost și cine urmează să devii. Corpul tău se mișcă încet, ca prin apă densă, în timp ce emoțiile vin și pleacă în valuri. În acest spațiu tăcut dintre tensiune și eliberare, singura regulă e să nu te grăbești. Doar să fii prezentă cu tine, exact așa cum ești si cu tot ceea ce simti.

Practici care pot să te susțină: QiGong și EMDR
Recuperarea fizică și emoțională e un proces amplu care necesită răbdare din plin! Uneori lentă, alteori imprevizibilă. Pentru mine, QiGong-ul a fost ca o îmbrățișare pentru corpul meu. Practicile somatice m-au ajutat să mă simt din nou „acasă” în pielea mea.
Vindecarea uterului se întâmplă atat la nivel de țesuturi, cat și prin gândurile si emoțiile care apar si hranesc modul în care ne acordăm permisiunea să fim femei în toată puterea vulnerabilității.
Recuperarea emoțională postoperatorie poate să fie uneori dezarmantă, dar îti aduce multă iubire pentru tot ceea ce ești, răbdare și disciplină.
Apropo de răbdare, în perioada respectiva am revăzut True Blood ca formă de terapie asistată de vampiri. Pentru că, uneori, ai nevoie de o eroină care sângerează (la propriu și la figurat) dar continuă să creadă că merită iubire, chiar și când e epuizată și speriată. Sookie, cu aerul ei de zână urbană ușor confuză, dar curajoasă până în măduva oaselor, nu se oprește din a simți totul prea intens și să o dea în bară de nenumărate ori. Dar se adună și merge mai departe.
EMDR (Desensibilizare și Reprocesare prin Mișcări Oculare) pare ceva ce ai face într-un laborator SF, dar realitatea e că ajuta enorm. Prin câteva sesiuni bine ghidate, reusesti sa „descui” emoții blocate de ani de zile, să îmblânzesti amintiri și să-ti dai voie să respiri mai adânc în propriul corp. Dacă simți că după operație au rămas aspecte greu de digerat, îti recomand să-i dai o sansa. E o metodă eficientă care te ajută să procesezi ce a rămas suspendat între gânduri și corp. In plus, este declarată de OMS cea mai importantă tehnică în tratamentul stresului posttraumatic.
Recomandări din experiența mea de recuperare după fibrom uterin
Așadar, dacă ești în proces de recuperare după operația de fibrom, îti spun cu mâna pe uter: dă-ți voie să ceri ajutor – și mai ales să simți și să te miști cu blândețe.
Câteva lucruri care m-au ajutat:
- Consultă cel puțin 2-3 specialiști pentru opinii medicale;
- Explorează soluții alternative (acolo unde e sigur și posibil);
- Înconjoară-te de oameni care te pot susține emoțional și fizic;
- Creează-ți o rutină blândă pentru corp, minte și suflet;
- Nu te grăbi. Ai răbdare și fii prezentă.
Vindecarea e personală și are nevoie de spațiu. Sprijinul potrivit vine atunci când ești pregătită să-l primești și să-l ceri.
Întrebare de luat la plimbare: Tu cum te simți azi în corpul tău? Ce simți când te conectezi cu uterul tau?
Trimite-mi un mesaj, citesc cu drag ce ai de împărtășit.