Toamna trecută am numărat bobocii.

Și m-am surprins gândind că nu e suficient.

Că lucrurile nu se mișcă destul de repede.

Că trebuie să muncesc mai mult.

Pentru că asta am fost învățată în cei 14 ani de activitate profesionala.

Lansez un proiect în timp ce-l planific pe următorul.

Un du-te vino de idei și activități care nu lasă timp pentru odihnă și integrare.

Am observat ca mă obosește doar gândul la așa ceva.

Mă întristează.

Mă face furioasă.

Mă face să critic.

Dar îmi îndrept atenția spre natură.

Spre frunzele uscate, spre copacii dezbrăcați și spre compostul care hrănește viața.

Spre insectele care dorm liniștite.

Și respir.

Observ că tristețea, furia și critica nu sunt îndreptate spre mine.

Ci spre un sistem din trecut care nu mă mai susține în prezent.

Stau cu ele. Le onorez.

Și, când se liniștesc, apar fricile.

O pendulare între:

„Dacă nimic nu va mai fi la fel ca acum?” și

„Ce o să fac dacă totul rămâne la fel?”

Inspir, expir.

Observ că e alegerea mea

Să mă las mișcată de aceste emoții, să reacționez.

Sau să le mișc eu pe ele, să acționez.

Emoțiile sunt energie.

Așa că mi-am mișcat corpul.

În ritmul care s-a simțit bine pentru mine.

Apoi am lăsat gândurile să curgă pe hârtie.

Și a venit recunoștința:

Pentru oamenii care mă susțin și sunt alături de mine.

Pentru cei curioși și implicați în ceea ce construiesc.

Pentru mine și modul în care explorez această realitate.

Pentru timpul pe care-l dedic odihnei și integrării experiențelor.

Pentru natură și modul în care mă inspiră.

‍

Acolo a apărut creativitatea.

Nu forțată.

Nu planificată.

Ci invitată, dintr-un spațiu de siguranță. Din acel proces prin care am lasat fluxul emotiilor sa curga prin corp si mai apoi prin cuvinte.

‍

Ce legătură are asta cu blocajele emoționale și blocajul creativ?

Blocajele emoționale apar exact atunci când nu ne dăm voie să simțim. Emoțiile băgate sub preș stau la baza disocierii, auto-sabotajului, neîncrederii în propriile alegeri sau a suprasolicitării constante.

Perfecționismul poate arăta ca ore întregi petrecute ajustând un detaliu minor, pentru că „nu e încă suficient de bine”.  Frica de eșec se poate ascunde în amânări fără sfârșit sau în a nu începe deloc.

În sesiuni individuale și în atelierele Emotions In Motion, am văzut cum corpul înțelege înaintea minții. Când îți dai voie să simți și să te miști cu ceea ce e acolo, se schimbă totul.

Poți începe cu o o mișcare ușoară a umerilor, o respirație mai profundă, un murmur care iese din gât. Sau poți să te scurgi dramatic pe podea ca o lumânare topită. Explorează si vezi ce se simte bine pentru tine.

Acolo este începutul reconectării.

‍

De ce mișcarea autentică poate debloca resurse creative

Când corpul e cuprins de frică, nu creează. Rezistența de a face ce ți-ai propus, lipsa de chef, procrastinarea, așa zisa lene? Sunt adesea semne ale unui sistem nervos suprasolicitat.

Dar, vestea bună: sistemul nervos se poate calma. Cu blândețe, cu prezență, cu practici creative și somatice.

Asta facem în sesiunile Feminine Ananda:

- creăm un spațiu de sprijin  pentru emoții intense,

- explorăm blocajele emoționale (inclusiv cele creative) prin curiozitate,

- folosim instrumente care învață corpul să se simtă în siguranță.

Invățăm să observăm emoțiile, să simțim senzatiile cu care vin la pachet și să le întelegem mesajele prin practici creative si somatice care se simt bine.

‍

Intrebare de luat la plimbare: Ce emoție te face să simți că pierzi controlul?

Scrie-mi sau hai sa explorăm împreună.

‍